Obiective POSCCE

Obiectivului general al POSCCE – Proiectul propus contribuie la realizarea obiectivului general al POSCCE, respectiv Creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti, cu asigurarea principiilor dezvoltării durabile şi reducerea decalajelor faţă de productivitatea la nivelul Uniunii Europene, astfel încât România să atingă, până în anul 2015, un nivel de aproximativ 55% din valoarea medie a productivităţii Uniunii Europene, prin asigurarea respectarii politicilor Uniunii Europene si ale legislației naționale în ceea ce privește principiul dezvoltării durabile și al egalității de șanse. Prin creșterea utilizării TIC în mediul rural si a accesului la conexiune broadband, proiectul contribuie la reducerea decalajelor existente fata de productivitatea Uniunii Europene.

De asemenea, proiectul propus, prin realizarea obiectivelor sale, duce la îndeplinirea obiectivelor specifice Axei prioritare, cat si a Domeniului Major de Intervenție.

Obiectivul Axei prioritare – sprijinirea competitivității economice și promovarea interacțiunii între sectorul public și întreprinderi/cetățeni prin valorificarea potențialului TIC este atins in cadrul proiectului propus prin: creșterea utilizării TIC în cadrul unităților scolare din mediul rural ceea ce conduce la valorificarea potențialului TIC.

Obiectivul Domeniului Major de Intervenție – creşterea utilizării TIC prin susţinerea conectării la broadband precum şi prin consolidarea infrastructurii TIC (în special în zonele de eşec ale pieţei – zone rurale şi mici urbane dezavantajate din punct de vedere al accesului la mijloacele moderne de comunicaţii), pentru facilitarea accesului public la aceasta, este atins in cadrul proiectului prin:

  • Conectarea a 2446 scoli din mediul rural și mic urban la Internet prin conexiune broadband;
  • Creșterea utilizării TIC și facilitarea accesului la Internet pentru 714339 elevi și 56203 profesori din mediul rural și mic urban;
  • Creșterea utilizării TIC și facilitarea accesului la resursele educationale in Inspectoratele Școlare Județene;
  • Reducerea decalajului educational dintre mediile urban – rural în domeniul utilizării TIC și al accesului conexiunilor Internet;
  • Formarea de competente aplicative pentru 17 persoane de suport ce vor asigura mentenanța tehnică a sistemului.